Rezervatia de Zimbrii

Rezervatia de zimbri de la Hateg este printre putinele locuri din Europa unde traieste zimbrul (bison bonasus). Aceasta specie care a dominat padurile de foioase din Europa medievala este aproape disparuta. Mai exista doar 3600 de zimbri la nivel mondial, un rezultat bun putem spune, daca ne gândim ca la un moment dat ramasesera doar 12 exemplare.Aflata 3 km de oras, rezervatia din padurea Slivut se mandreste cu faptul de a fi primul loc de pe teritoriul Romaniei, unde zimbrul european si-a facut aparitia. Acest fapt s-a intamplat in toamna anului 1958, cand o pereche de zimbri – Podarec si Polonka – a fost adusa din Polonia. Peste cinci ani a mai fost adus înca un exemplar din Polonia, Pumila. Acestia s-au înmultit, astfel încât în anul 1979, în Rezervatia de Zimbri Slivut – Hateg, existau un numar de 12 zimbri. Cei nascuti în România au primit nume începând cu litera R. În timp, o parte dintre zimbri nascuti la Hateg (in total 47 de pui) au luat drumul altor locuri din România, unde s-au format mai apoi rezervatii de zimbri, respectiv Vanatori Neamt si Neagra Buscani.